Brutarul - cofetarul

Switch to desktop

Finanţări nerambursabile în perioada 2014-2020

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a transmis oficial către Comisia Europeană, în data de 1 iulie 2014, Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, în vederea aprobării. Acesta are 15 măsuri de finanțare și o alocare totală de 9,85 miliarde de euro. Care dintre acestea pot fi accesate de către antreprenorii din industria de panificaţie?

Una dintre măsurile noului PNDR se referă la „Sprijinul pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor agricole” adică la fosta Măsură 123.
Noul PNDR acordă sprijin pentru:

• construcţia şi/sau modernizarea unităţilor de procesare şi comercializare punând accent deosebit pe introducerea de noi tehnologii pentru dezvoltarea de noi produse;
• aplicarea măsurilor de protecţia mediului, inclusiv măsuri de eficienţă energetică;
• promovarea investiţiilor pentru producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile respectiv pentru creşterea numărului de locuri de muncă;

Documentul de programare enunţă principiile privind stabilirea criteriilor de selecţie, criterii care la nivelul Ghidurilor Solicitantului vor fi convertite în puncte de selecţie. Unul dintre principiile de selecţie propuse este principiul sectorului prioritar, care vizează legătura cu sectoarele agricole prioritare: lapte şi produse lactate, carne şi ouă, cereale şi panificaţie, seminţe oleaginoase, miere de albine, vin.

Citiţi următorul număr al revistei Brutarul-Cofetarul şi aflaţi care sunt celelalte principii după care se vor stabili criteriile de selecţie a proiectelor depuse în cadrul noului PNDR, dar şi detalii despre modalităţile de depunere a proiectelor.

Mihály I. Csaba
0744-564.349

decoratiuni, torturi , prajituri, cupcake, pops, curs, sculptura fructe si legume, curs cofetar, modelare flori, modelaj figurine, pasta de zahar, curs brutari, curs practic, curs perfectionare, decoratiuni, torturi , prajituri, cupcake, pops, curs, sculptura fructe si legume, curs cofetar, modelare flori, modelaj figurine, pasta de zahar, curs brutari, curs practic, curs perfectionare, horeca romania, gastro romania, fair gastro romania, horeca, expo horeca, revista horeca, magazin horeca, horeca, horeca romania, mancare eco, eco food, gastronomie, fastfood, revista culinara, gastronomie, gastronomic, stiri, evenimente, fastfood, food services, catering, chocolate, STIRI, Mic dejun sanatos, EVENIMENTE, Sezonul teraselor, CURSURI, Softuri, CHEFS @ WORK, Bauturi pe baza de cafea, N JURUL LUMII, Organizare evenimente, DESIGN, Piata en-gros, PROFIL, Francize, NUTRITIE, Aranjarea mesei, DECORATII, Solutii ECO, ALIMENTATIE, Investitii, SIGURANTA ALIMENTELOR, Semipreparate si Precongelate, TRENDURI, Fast Food, MENIU, Surse de Finantare, FINANTARE, Bauturi, SPECIALITATI, Gelaterie, TEHNOLOGIE, Amenajari, MARKETING, Valori nutritive, JURIDIC, Sosuri/Condimente
înapoi la partea de sus

Template Design © BoroInfo. All rights reserved.

Top Desktop version

Создание сайта Создание сайта